Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Gheorghe Flutur, la deschiderea Festivalului Rapsozilor de la Suceava: „Festivalul are scopul de a umbla în lada de zestre a vechilor talente, curate, nealterate și autentice”

Consiliul Județean (CJ) Suceava și-a propus ca anul viitor să organizeze la Suceava un festival național al rapsozilor din întreaga țară. Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a făcut acest anunț la deschiderea primei ediții a Festivalului Rapsozilor de la Suceava, desfășurat la Muzeul Satului Bucovinean.

„Este prima ediție pe care noi, Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, o organizăm la Suceava, în Cetatea lui Ștefan cel Mare. Festivalul Rapsozilor are scopul de a umbla în lada de zestre a vechilor talente, curate, nealterate și autentice. Și ne-am propus în acest an să aducem aici rapsozi din județul Suceava și, pentru că avem un parteneriat cu cei din Cluj, sunt invitați și rapsozi din acest județ. Din păcate, așa cum merg vremurile, se cam uită de rapsozi. Eu înțeleg că e mai mult comercial de multe ori, dar să nu uităm rapsozii, pentru că de multe ori mai există acest autentic și tradițional la care noi ne uităm cu multă plăcere. Și o să ne fie dor de ei dacă nu îi băgăm în seamă. Noi, aici, la Suceava, încercăm să îi băgăm în seamă. Le urez toate cele bune și îi așteptăm în Bucovina să cânte, să joace, să fie rapsozi în Bucovina”, a declarat Gheorghe Flutur.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles