La data de 7 octombrie 2022, la ora 10.43, Nicoleta N., din comuna Stulpicani, a sunat la 112 și a anunțat faptul că un bătrân s-a aruncat într-o fântână.
Din verificările polițiștilor a reieșit că Vasile Z. locuia împreună cu soția lui, Ioan Z., în comuna Stulpicani.
În cursul zilei de 7 octombrie 2022, în jurul orei 10.30, Vasile Z. i-a cerut soției sale să meargă până la magazin. Bătrânul a profitat de lipsa nevestei a mers la o fântână aflat pe marginea drumului, la aproximativ 100 de metri de casă și s-a aruncat în ea.
Pompierii l-au scos pe bărbat din fântână, însă echipajul SMURD ajuns la fața locului nu a mai putut decât să constate decesul acestuia.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului orășenesc Gura Humorului și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili care este cauza decesului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru uciderea din culpă.
