La data de 26 septembrie 2022, polițiștii din Vadu Moldovei cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Fălticeni au verificat materialul lemnos încărcat în remorca un camion, ca urmare a sesizării făcute de activistul de mediu Daniel Bodnar și a faptului că fotografiile nu corespundeau cu cele din sistem.
În urma inventarierii a rezultat un volum total de 52,260 metri cubi cherestele molid și brad, în valoarea de 45.466,2 lei, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Fălticeni, fiind depozitat la Cantonul Silvic Budăcelu de pe raza comunei Râșca.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10m3, neînsoțite de documente specifice de transport”.
Ansamblul rutier în valoare de 20.000 de euro a fost indisponibilizat în curtea special amenajată a IPJ Suceava din comuna Stroiești.
