La data de 7 august 2022, la ora 19.45, prin 112 s-a anunțat faptul că o angajată a Hotelului Buchenland din orașul Gura Humorului a suferit un accident de muncă.
Din verificările polițiștilor a reieșit că, la data de 7 august a.c., Saveta G., de 53 de ani, din municipiul Fălticeni, lucra în bucătăria hotelului. În timp ce sterliza, prin fierbere, mai multe recipiente din sticlă, în care se afla pastă de tomate, un borcan s-a spart, iar cioburile de sticlă i-au sărit în față.
O ambulanță a preluat-o pe femeie și a transportat-o la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
