La 09.08.2020, ora 19:17, Poliția Câmpulung Moldovenesc și Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizate prin apel 112 cu privire la faptul că pe terasa unui local din Vama, mai multe persoane au fost implicate într-o altercație fizică.
Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii i-au identificat pe doi tineri, de 18 și 24 de ani, ambii domiciliați în comuna Hudești, județul Botoșani, precum și pe gestionara barului.
În urma verificărilor a rezultat faptul că cei doi botoșăneni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-au lovit pe doi localnici, de 28 și 33 de ani.
De asemenea, din verificări s-a mai stabilit fapul că cei doi tineri au distrus mai multe piese de mobilier de pe terasa barului.
Totodată tânărul de 18 ani a lovit-o cu o halbă în zona capului pe o fată, de 18 ani, din comuna Vama, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat transportarea la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma probatoriului administrat, s-a constatat ca autor al faptelor este botoșăneanul de 18 ani, față de care la s-a dispus continuarea urmaririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „distrugere” și „lovirea sau alte violențe”.
Totodată, prin ordonanța din 10.08.2020 s-a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, cel în cauză fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava.
Suspectul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea luării unei măsuri preventive.
