Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Mame, soții, concubine, bătute de parteneri de viață sau copii. Agresorii au ajuns la Psihiatrie sau în Arestul IPJ Suceava

Ordinul provizoriu de protecție este un instrument legislativ care dă posibilitatea intervenției directe a polițistului pentru garantarea siguranței și drepturilor victimei.

Doar în cursul zilei de ieri polițiștii au adus liniștea în cinci familii, dispunând măsuri din cele mai ferme (rețineri pentru 24 ore, emițând ordine provizorii de protecție sau solicitând internarea medicală) împotriva unor persoane care nu au înțeles să asigure un climat familial civilizat.

La ora 09.37, patrula de siguranță publică a fost sesizată să se deplaseze la Spitalul Municipal Rădăuți, unde un asistent medical a sesizat faptul că s-a prezentat o femeie prezentând urme de violență.

Polițiștii au identificat femeia care prezenta urme de violență și din cercetările efectuate și discuțiile purate cu fiul acesteia au stabilit că în seara precedentă femeia a fost agresată fizic de către soțul său.

Polițiștii s-au deplast la locuința celor doi unde l-au identificat și pe agresor. S-a procedat la completarea unui formular de evaluare a riscului și s-a constatat faptul că există risc iminent asupra integrității corporale a victimei, motiv pentru care s-a întocmit ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.

Totodată, s-a dispus internarea bărbatului la Secția Psihiatrie a Spitalului Siret, existând totodată consimțământul fiului său.

S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.

La ora 21.20, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 de către o femeie din municipiul Câmpulung. Moldovenesc cu privire la faptul că este agresată de fiul ei.

Polițiștii au stabilit că, la data de 22 iunie 2022, bărbatul din municipiul Câmpulung. Moldovenesc, fiind în stare de ebrietate a început să facă scandal la domiciliu, solicitându-i mamei să îi împrumute bani.

Acesta a devenit recalcitrant deoarece mama lui a refuzat să îi împrumute suma solicitată și a lovit-o pe aceasta.

În acest caz a fost completat formularul de evaluare a riscului și s-a întrunit punctajul necesar emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

Bărbatul avea un comportament recalcitrant, fapt pentru care a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de violenţă în familie.

La ora 22.30, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin 112 de către o femeie din satul Coverca, comuna Panaci, cu privire la o agresiune în familie.

Din verificările efectuate de polițiști s-a constatat că în cursul zilei de 22 iunie 2022, în jurul orei 22.20,  între femeie şi concubinul acesteia, care locuiesc în aceeaşi curte dar în imobile diferite, a izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului excesiv de alcool, moment în care bărbatul a lovit-o pe femeie în zona abdominală, fiind transportată cu o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Vatra Dornei la Spitalul municipal pentru investigaţii suplimentare şi acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.

Persoana vătămată şi-a rezervat dreptul să se adreseze instanței de judecată pentru emiterea  unui ordin de protecție.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”. Polițiștii au dispus reținerea agresorului pentru o durată de până la 24 de ore. Acesta a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Noaptea trecută, pe la ora 00.05, lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizați de către personalul din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți cu privire la faptul că la această unitate s-a prezentat o femeie ce prezentă leziuni ca urmare a unei agresiuni.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că la data de 22 iunie 2022, în jurul orei 21.30, în timp ce se afla la domiciliu între femeie și soțul său a avut loc un conflict spontan, iar la un moment dat, bărbatul a agresat-o pe soția sa.                                     

În baza răspunsurilor victimei s-a completat formularul de evaluare a riscului reieșind faptul că există un risc iminent în ceea ce privește siguranța sa și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

S-a emis ordin de protecție provizoriu față de soțul agresor pentru operioadă de 5 zile începând cu 23 iunie 2022. 

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „lovire și alte violențe”.

La ora 21.45, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin 112 cu privire la un scandal la o familie din satul Voievodeasa, comuna Sucevița.

S-a constatat faptul că un bărbat și o femeie, au o relație de concubinaj de circa 15 ani, având împreună și doi copii. În urma consumului exagerat de băuturi alcoolice bărbatul are manifestări agresive verbal și în trecut și-a lovit membrii familiei.

La data de 22 iunie 2022, în jurul orei 21:45, bărbatul a venit la domiciliu în stare avansată de ebrietate și a început să provoace scandal, amenințând membrii familiei. În momentul deplasării lucrătorilor de poliție la fața locului, bărbatul a continuat seria de amenințări la adresa membrilor familiei.

Concubina a depus plângere penală pentru amenințările adresate membrilor familiei, precizând totodată că acesta nu a comis alte fapte penale.

Având în vedere manifestările agresive ale bărbatului s-a procedat la internarea acestuia la Secția de Psihiatrie Burdujeni.

Lucrătorii de poliție din cadrul SPR 3 Marginea au început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare”.

Reamintim că poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. 

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol. 

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta. 

Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles