Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Doi minori au fost salvați de tatăl lor din casa ce le-a fost cuprinsă de flăcări, la Mihoveni

Noaptea trecută, în jurul orei 02.00, a fost anunțat prin 112 un incendiu în localitatea Mihoveni, comuna Șcheia.

Locuința incendiată îi aparține lui Dinu M., de 49 de ani. Bărbat a declarat că în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.40, s-a trezit din somn, ocazie cu care a observat că i-a luat foc casa. Dinu M. și-a scos de urgență din imobil cei doi fii minori.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri cu  autospecialele din dotare care au stins incendiul. Pompierii au stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit electric la instalația electrică din camera centralei.

În incendiu au ars acoperișul casei de locuit și al garajului pe o suprafață de circa 200 mp, un autoturism Dacia Logan, elementele de mobilier dintr-un dormitor, degradându-se izolația de la nivelul mansardei pe o suprafață de circa 120 mp.

În urma incendiului nu au rezultat victime omeneşti, ci numai pagube materiale în valoare totală de 180.000 de lei, fiind salvate bunuri în valoare de circa 120.000 de lei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles