La data de 14 aprilie 2022, la ora 13.30, Mihai C. a reclamat prin 112 că a fost bătut de un individ.
Din verificările făcute de polițiști a reieșit că, la data de 14 aprilie a.c., la ora 13.30, în timp ce se afla în parcarea magazinului Kaufland, Mihai C. s-a certat cu Ilie G. de la un loc de parcare, acesta din urmă lovindu-l cu pumnul în zona capului.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță, iar medicii i-au acordat îngrijiri medicale reclamantului, fără ca acesta să fie transportat la spital.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
