Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O casă din Vicovu de Sus a luat foc de la un televizor

La data de 29 martie 2022, la ora 10.49, Ana B., din orașul Vicovu de Sus, a anunțat prin 112 faptul că locuința vecinului ei Dumitru C. a luat foc.

Din verificările făcute de polițiști a reieșit că, la data de 29 martie a.c., în jurul orei 10.45, Ana B., din orașul Vicovu de Sus, se afla în apropierea casei sale când a observat că din mansarda vecinului ei iese fum, astfel că a sunat la 112.

La fața locului au intervenit pompierii de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus care au constatat că incendiul se manifesta violent într-o cameră de la mansarda imobilului. Au ars mobilierul, articolele de îmbrăcăminte și aparatura electrocasnică aflate în interiorul camerei. De asemenea, s-au degradat pereții camerei, tâmplăria și parțial astereala din lemn a acoperișului casei.

Pompierii sosiți la fața locului au localizat și stins incendiul. Sursa probabilă de aprindere a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric la televizor. În urma incendiului nu au fost înregistrate victime omenești.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles