Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un tânăr fără permis care conducea un ATV neînregistrat a fost lovit de o mașină, la Dolhești

La data de 14 martie 2022, la ora 14.35, Cristian R., în timp ce conducea ATV-ul  neînmatriculat la ieșirea din curtea unei case, din satul Valea Bourei, comuna Dolhești, în DJ 208F, a fost acroșat lateral stânga de autoturismul Ford condus regulamentar pe DJ 208F de către Ioan G., din direcția Manolea către Dolhești.

În urma impactului a rezultat rănirea lui Cristian R. care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Municipal Fălticeni, rămânând internat.

Ioan G. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar Cristian R. nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării grave de sanătate, urmând să i se recolteze probe de sânge la Spitalul Județean Suceava.

Din verificările făcute s-a constatat faptul că Cristian R. are dreptul de a conduce suspendat.

În momentul producerii accidentului  acesta nu purta cască de protecție.

În acesta caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles