Pe pagina de Facebook a celor de la ISU „Bucovina” Suceava a fost postat un mesaj prin care se arată metoda originală prin care un pompier a convins un băiețel de șase ani să revină în salonul din care a fost evacuat în timpul incendiului de la Spitalul Județean Suceava, mesaj pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:
Zgomotul de pe hol aproape se risipise. Doar un plânset de copil se auzea, lângă scări, din ce în ce mai tare. Maiorul Ovidiu Burlacu s-a apropiat și a observat o mămică încercând să-și liniștească băiețelul:
– Hai, puiul mamii, să urcăm în salon! Nu mai este foc! Totul e în regulă! O să fie bine!
Degeaba! Puștiul se încăpățâna și nu se dădea mișcat nici în ruptul capului. Îi era teamă ca nu cumva flăcările să reizbucnească în spital…
Desfăcând curelușa, Ovidiu îi întinse casca lui:
– Uite, dacă porți casca aceasta, vei fi protejat. Este magică… Nimic nu ți se poate întâmpla! Eu am fost acolo și n-am pățit nimic, vezi? Câți ani ai?
– Șase, răspunse puștiul, în timp ce Ovidiu îi așeza casca albă, cu vizor auriu, pe cap.
Plânsul a dispărut, iar expresia de pe fața puștiului făcea toți banii: era super încântat!
După câteva etaje urcate, au ajuns în salon. Puțin mai târziu, Ovidiu și-a luat rămas bun de la cei doi, iar puștiul l-a petrecut cu privirea, nedezlipindu-și ochii de pe casca „magică”…
Mulțumim, Ovidiu! Mulțumim tuturor celor care au participat la misiunea care a avut loc săptămâna trecută, la Spitalul Județean Suceava.
