La 11.12.2021, la ora 10.45, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce desfășura activități de supraveghere a traficului rutier pe DC 50 B, de pe raza comunei Gălănești, a oprit pentru control autoutilitara marca Mercedes Benz Sprinter condusă de Darius P., din comuna Frătăuții Noi. Acesta a prezentat pentru control un permis de conducere emis de către autoritățiile ucrainiene.
Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că Darius P. nu figurează cu permis de conducere valabil pentru nicio categorie. Acesta figurează ca având cetățenie română și domiciliul stabil în comuna Frătăuții Noi.
În cauză, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”.
