Încă o tânără șoferiță din Suceava reclamă excesul de zel al polițistului Vasile Zepciuc de la Secția de Poliție Burdujeni. Aceasta susține că în două săptămâni a fost oprită de șase ori de agentul șef de poliție, care i-a aplicat amenzi ce depășeau cumulat salariul ei pe o lună.
„Am fost oprită în aproape două săptămâni de șase ori de acest <<domn>> polițist. Lucram într-un local în oraș, iar seara când ieșeam de la locul de muncă, mă oprea și invoca diferite motive pentru a mă amenda, observ că cea cu triunghiul era deja un obicei. Am primit amenzile cele mai mari din <<infracțiunile>> ce dumnealui mi le prezenta că le am comis. O dată l-am întrebat de ce mă tot oprește și mă amendează pentru că deja ma simțeam abuzată, însă el a răspuns zâmbind sarcastic că mă va opri de câte ori mă va vedea. Am schimbat direcția spre casă și astfel nu m-a mai întâlnit în trafic însă o dată mă văzuse în mall, m-a recunoscut și a zâmbit la fel de sarcastic fără să spuna nimic. Îmi pare bine că tot mai mulți oameni au curajul să spună ce mod abuziv de a-și face meseria are acest polițist și sper să se ia măsuri. Amenzile cumulate de la dumnealui au depășit salariul meu pe o lună, care era minimul pe economie. Practic am muncit mai mult de o lună ca să plătesc amenzile date de dumnealui pentru că ieșeam de la locul de muncă și plecam spre domiciliu și eram oprită de un polițist căruia îi făcea plăcere să abuzeze de funcția lui. Mi se pare o bătaie de joc. Sper că vor apărea schimbări pe viitor și acest polițist nu va mai putea face ce a făcut până acum”, a povestit o tânără care a făcut întâlnire cu excesul de zel al polițistului Vasile Zepciuc.
