Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Deputatul Ioan Balan: „Finalizarea programului național de cadastrare va depinde în perioada următoare, pe lângă plata subvențiilor pentru culturile agricole, inclusiv finanțarea unor proiecte de investiții din fonduri europene nerambursabile”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a trimis o întrebare că ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în atenția Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară dorind să afle stadiul implementării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară la nivelul județului Suceava.

„Din informațiile publice prezentate pe pagina electronică a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară se poate constata cu ușurință faptul că Programul Național de Cadastru și Carte Funciară demarat încă din anul 2005, a avansat extrem de modest până în anul 2015, iar în perioada 2020-2021 numărul imobilelor cadastrate a bătut record după record. Cu toate că apreciem foarte mult activitatea dumneavoastră și a conducerii ANCPI, trebuie să spunem că numărul total de proprietăți cadastrate este încă sub nivelul așteptărilor, fiind de numai 46,84%, în condițiile în care cele mai mari progrese s-au înregistrat în ultimii doi ani. Având în vedere faptul că de finalizarea programului național de cadastrare va depinde în perioada următoare, pe lângă plata subvențiilor pentru culturile agricole, inclusiv finanțarea unor proiecte de investiții din fonduri europene nerambursabile, vă solicit, domnule ministru, următoarele precizări: 

  •  Care a fost la data de 22 noiembrie 2021 stadiul implementării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară la nivelul județului Suceava? Solicit o situație care să evidențieze UAT-urile din județ în care procesul a fost finalizat, UAT-urile din județ în care procesul se află în derulare și UAT-urile din județul Suceava în care acest proces nu a fost încă demarat.
  • Vă rog să precizați ce dificultăți administrative/legale/financiare a întâmpinat ANCPI și UAT-urile din județul Suceava în procesul de cadastrare, cu efecte asupra întârzierii procesului?
  • Ce buget va fi alocat în anul 2022 Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, care va fi contribuția bugetului național și cât se va susține din fonduri europene nerambursabile?”, a transmis deputatul Ioan Balan.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles