La data de 18.11.2021, la ora 12.15, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin 112 despre faptul că două persoane s-au luat la bătaie în autobuzul transport public local, care se afla în stația Orizont.
La fața locului s-a deplasat o patrulă auto din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, care i-a identificat pe Gabriela C. și Florin M., care în timp ce se deplasau cu un mijloc de transport public local au avut discuții contradictorii, moment în care Florin M. i-a adresat injurii și cuvinte jignitoare Gabrielei C.. Ulterior, femeia l-a lovit pe bărbat cu palma în zona feței.
Florin M. nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a declarat că momentan nu dorește să depună plângere scrisă.
Cercetările în cauză urmează a fi continuate de către lucrători din cadrul Compartimentului Proximitate pentru savârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
