La 12.11.2021, la ora 19.35, lucrătorii Poliţiei municipiului Suceava au fost sesizaţi prin 112 de către Petronela M. cu privire la faptul că are scandal la domiciliu.
A fost identificată Petronela M., care locuieşte împreună cu soţul, Florin M.. De asemenea, într-o dependinţă alăturată, locuieşte şi fratele său, Vasile M..
În cursul zilei de 12.11.2021, Petronela M. a primit de la mama sa, în prezenţa fratelui său, Vasile M., suma de 100 de lei pentru a achita factura la energia electrică.
Ulterior, în jurul orei 19.30, Florin M., care se afla în stare vădită de ebrietate, i-a solicitat surorii sale să-i ofere o parte din banii respectivi pentru a-şi procura băuturi alcoolice. Petronela M. l-a refuzat, ocazie cu care acesta a lovit cu pumnul fereastra locuinţei unde locuieşte apelanta, distrugând-o. De asemenea, a început să le adreseze şi ameninţări cu acte de violenţă surorii sale şi soțului acesteia.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde Petronela M. şi Florin M. au declarat că nu doresc să formuleze plângere penală faţă de Vasile M. pentru comiterea infracţiunilor de „distrugere” şi „ameninţare”.
De asemenea, celor doi le-au fost completate formularele de evaluarea riscului, ocazie cu care a rezultat faptul că „există risc iminent”, însă aceştia s-au opus emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.
În cauză a fost întocmit proces-verbal de constatare, cercetările urmând a fi continuare de către lucrătorii BOP, Compartimentul Proximitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „distrugere” şi „ameninţare”.
Vasile M. a fost preluat şi internat la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni.
De asemenea, s-a procedat la sancţionarea contravenţională a acestuia cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
