Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Bătaie între doi ciobani din Ciprian Porumbescu de la locul de păscut al oilor

La data de 12.11.2021, la ora 11.58, lucrătorii SPR 9 Șcheia au fost sesizaţi prin 112 de către Mihai S., din comuna Ciprian Porumbescu, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către Constantin P..

Mihai S. locuiește în comuna Ciprian Porumbescu și deține mai multe oi.

La data de 12.11.2021, în jurul orei 11.00, în timp ce Mihai S. se afla cu oile la pășunat pe terenul unui localnic din comuna Ciprian Porumbescu, având permisiunea acestuia, s-a întâlnit cu Constantin P. care de asemenea deține mai multe oi.

În urma unor discuții în contradictoriu, Contantin P. i-a reproșat faptul că persoana vătămată paște oile pe terenul respectiv iar din acestă cauză el un are unde să ducă oile la pășunat, moment în care l-a lovit pe Mihai S., provocându-i leziuni ușoare.

Persoanei vătămate i s-a adus la cunoștință că se poate prezenta la SML Suceava în vederea eliberării unui certificat medico-legal.

În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles