La data de 29.10.2021, în jurul orei 22.30, Gheorghe F., în vârstă de 23 ani, din comuna Vicovu de Jos, conducea autoturismul BMW, pe DN 2H, de pe raza comunei Vicovu de Jos, pe direcția centrul comunei Vicovu de Jos către localitatea Bivolărie, iar în dreptul unui imobilul, fiind în linie dreaptă, acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă prin stânga, acroșând cu partea din dreapta față a autoturismului un stâlp de electricitate, rupându-l, iar mai apoi a distrus un gard din beton intrând în curtea casei lui Florin P.. Conducătorul auto a fost identificat la fața locului și a recunoscut faptul că el a condus autoturismul.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, în urma testului rezultând valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde în prezența personalului medical i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acesta a fost verificat privind posesia certificatului verde, ocazie cu care s-a constatat că nu îl are, neputând justifica deplasarea, motiv pentru care a fost sancționat conform Legii 55/2020.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
