La 26.09.2021, la ora 18.17, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că Fănel G., de 59 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, s-a autoaccidentat în curtea locuinței sale, în timp ce se deplasa cu scuterul special pentru persoane cu dizabilități.
În urma cercetărilor s-a stabilit că Fănel G. se afla la data de 26.09.2021, în jurul orei 18.10, pe strada Aleea Trandafirilor, unde a dorit să iasă în curtea imobilului său pe scuterul special pentru persoane cu dizabilități însă acesta a căzut de pe scuterul electric pe rampa menționată anterior lovindu-se la umărul drept.
Soția sa se afla în curtea locuinței în momentul când Fănel G. a căzut de scuterul electric și a apelat la 112 solicitând un echipaj medical la locul faptei.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care l-a transportat pe Fănel G. la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, pentru a-i fi oferite îngrijiri medicale de specialitate.
În urma discuțiilor purtate cu persoana vătămată la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, aceasta a relatat verbal că în timp ce dorea să coboare rampa către curtea imobilului, aceasta nu s-a încadrat corespunzător și a căzut de pe scuterul său.
Fănel G. suferă de scleroză multiplă de mai mulți ani, iar de circa 5 ani de zile nu se poate deplasa fără ajutorul scuterului său.
Personalul medical din cadrul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc l-a diagnosticat pe Fănel G. cu „contuzie la umărul drept și disjuncție acromio-claviculară”.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
