La 26.09.2021, la ora 14.37, SPR1 Vadu Moldovei a fost sesizată prin 112 de către Florin M., de 48 de ani, din municipiul Fălticeni, despre faptul că a plecat la bureți după bariera de la ocol și nu găsește drumul de întoarcere.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, la data de 26.09.2021, în jurul orei 11.00, Florin M. s-a deplasat în comuna Râșca, în pădurea situată în apropierea Mănăstirii Râșca, cu scopul de a culege bureți, însă la un moment dat a pierdut orice reper asupra locului în care se află și dorind să se întoarcă spre locuință s-a rătăcit și mergând în direcții necunoscute circa o oră, a solicitat sprijin prin 112.
Apelantul Florin M. a fost îndrumat telefonic spre drumul de acces, fiind identificat de polițiști la o distanță de aproximativ 1,5 kilometri față de barieră și îndrumat spre domiciliu, acesta prezentând o stare fizică bună, neimpunându-se intervenția unui echipaj de ambulanță.
