Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat din Frasin care a terorizat două femei timp jumătate de an a fost reținut de polițiști

La nivelul Poliției orașului Frasin, începând cu luna ianuarie 2021, au fost înregistrate mai multe dosare penale în care Gheorghe Big, de 37 de ani, domiciliat în  oraș Frasin este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, hărțuire, violare de domiciliu, încălcarea ordinului de protecție și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

La 06.07.2021 s-a dispus reunirea dosarelor penale și în baza probatoriului administrat s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Gheorghe Big pentru comiterea  infracțiunilor de lovire sau alte violențe  (persoană vătămată Doina Paraschiva H.), lovire sau alte violențe (persoană vătămată Gabriela H.), amenințare (9 acte materiale, persoană vătămată Gabriela H.), amenințare (persoană vătămată Doina H.), hărțuirea (persoană vătămată Gabriela H.), violarea de domiciliu (2 infracțiuni, persoană vătămată Gabriela H.), violarea de domiciliu (persoană vătămată Doina Paraschiva H.), încălcarea ordinului de protecție (2 infracțiuni, persoană vătămată Gabriela H.), încălcarea ordinului de protecție provizoriu (persoană vătămată Gabriela H.) și s-a discutat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

La 09.08.2021, prin ordonanța Poliției Orașului Frasin, față de suspectul Gheorghe Big s-a luat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 ore.

În data de 10.08.2021, suspectul urmează a fi prezentat procurorului de caz în vederea luării unei măsuri preventive față de acesta. 

Suspectul Gheorghe Big a fost introdus în Arestul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Cercetările în cauză sunt continuate de către Poliția orașului Frasin pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”, „amenințare”, „hărțuirea”, „violarea de domiciliu”, „încălcarea ordinului de protecție” și „încălcarea ordinului de protecție provizoriu”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles