La 18.07.2021, la ora 20.04, lucrătorii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizaţi cu privire la faptul că la UPU Suceava s-a prezentat Ion C., din sat. Soloneț, comuna Todirești, fiind agresat fizic.
S-a luat legătura telefonică cu Ion C., care a declarat că se află la UPU Suceava, pentru a primi îngrijiri medicale întrucât în seara zilei de 17.07.2021, aflându-se la locuința sa de pe raza satului Soloneț, comuna Todirești, în urma unui conflict spontan a fost agresat fizic de Gherasim T. și Ilie T., prin aceea că l-au lovit cu pumnii, provocându-i suferințe fizice.
Ion C. s-a prezentat la Unitatea de Urgențe din cadrul Spitalului de Urgența Sf. Ioan cel Nou Suceava, având diagnostic de TCC și echimoze bilateral brațe.
În cauză s-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovirea sau alte violente”.
