Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un tânăr beat și fără permis din comuna Ciprian Porumbescu a fost reținut de polițiști după ce a ajuns cu o motocicletă neînmatriculată într-un șanț din Drăgoiești

La 30.06.2021, în jurul orei 18.10, Constantin – Florin R., de 20 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, în timp ce conducea motociclul marca Yamaha, pe DC 25, în afara localităţii Drăgoiești, având direcţia de deplasare Vornicenii Mari către centrul localității Drăgoiești, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice şi a lipsei de experienţă în conducere (nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie de vehicule), a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a lui Gheorghe B., de 16 ani, din comuna Drăgoiești, pasager pe motociclu, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde, în urma acordării de îngrijiri medicale i s-a stabilit următorul diagnostic: „T.C.C., T.C.F., contuzie toracico-posterioară”.

Conducătorul motociclului Constantin – Florin R. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a procedat la verificarea în baza de date a vehiculului implicat, ocazie cu care s-a constatat că motociclul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de: „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” și „conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”.

La 30.06.2021, în continuarea cercetărilor efectuate, organele de cercetare ale poliţiei judiciare au luat faţă de Constantin – Florin R. măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca în cursul zilei de 01.07.2021, acesta să fie prezentat procurorului de caz pentru luarea măsurilor legale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles