Activitate parlamentară 14 – 18 iunie
Luni
• Activitate în cadrul grupului parlamentar USR PLUS din Camera Deputaților – organizarea ordinii de zi a plenurilor de marți și de miercuri.
• Ședință în plen a Camerei Deputaților – au fost dezbătute hotărârile și proiectele de lege puse pe ordinea de zi. Tot în plen s-a dezbătut și moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea. Link:
• Sesiune online cu echipa Cabinetului Parlamentar.
Marți
• Plen al Camerei Deputaților de respingeri pentru 48 legi puse pe ordinea de zi – am votat „pentru” respingerea a 5 legi ordinare, 11 legi organice din mandatul trecut. De asemenea, am votat „contra” respingerii Pl-x 541/2018 de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun asupra sănătății cetățenilor. Link:
• Moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a picat.
• Ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului – am votat pentru respingerea rapoartelor de activitate ale Avocatului Poporului și Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Link:
• Activitate în comisiile parlamentare. Documentare și soluționarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual. – Comisia pentru sănătate şi familie
Miercuri
• Ședință în plen a Camerei Deputaților și Senatului – am susținut declarația politică cu privire la falsurile promovate de PSD despre PNRR. Pe ordinea de zi (vot final) au fost puse 7 proiecte de lege și 2 proiecte de hotărâri. Am votat „pentru” adoptarea a 2 proiecte de hotărâri, o lege ordinară și 4 legi organice.
• Ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului – vot final pentru demiterea Avocatului Poporului, Renate Weber – 247 voturi „pentru” și 32 voturi „împotrivă”.
• Sesiune online cu echipa Cabinetului Parlamentar.
Joi
• Activitate în comisiile parlamentare. Documentare și soluționarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.
• Sesiune online cu echipa Cabinetului Parlamentar.
• Team building cu echipa din Camera Deputatilor.
Vineri
• Audiențe online și telefonice cu locuitorii județului Suceava.
• Sesiune online cu echipa de consilieri. Stabilirea priorităților pentru săptămâna viitoare: întrebări, interpelări, studii, strategii, evaluarea de inițiative legislative, etc.
• Team building cu echipa din Camera Deputatilor.
