La 13.06.2021, la ora 17.08, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe strada Minelor din municipiul Vatra Dornei arde casa Elenei C., de 61 de ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit că imobilul în cauză, folosit de Elena C., este compus din parter la nivelul căruia se află o bucătărie și 2 dormitoare nedecomandate, iar în partea superioară locuința este prevăzută cu pod, locuință de care este alipit imobilul Iulianei M., care locuiește împreună cu familia sa.
La fața locului au intervenit lucrători din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei cu două autospeciale care au localizat incendiul, stabilindu-se ca și cauza probabilă de producere a acestuia: „efect termic de la soba din tablă, care a aprins materialele textile aflate în proximitatea acesteia”. În urma incendiului nu au rezultat victime omenești, fiind afectate toate încăperile locuinței precum și podul, cu mențiunea că incendiul nu s-a propagat și la locuința Iulianei M..
În urma audierii, Elena C. a declarat faptul că, în data de 13.06.2021, la ora 16.30, a făcut focul în soba din primul dormitor al locuinței și deasupra aparatului de încălzit a lăsat la uscat un hanorac care s-a aprins, aspect ce l-a constatat târziu, când deja incendiul izbucnise.
Valoarea prejudiciului este de 20.000 de lei. Locuința în cauză nu era asigurată. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „distrugere din culpă”.
