Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat de 33 de ani a fost găsit mort în albia râului Demăcușa, la Moldovița

La 25.05.2021, la ora 11.00, lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați de către Petru B., din comuna Moldovița, cu privire la faptul că l-a identificat pe fiul său, Sorin B., de 33 de ani, decedat în albia râului Demăcușa de pe raza comunei Moldovița.

Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat cadavrul lui Sorin B., echipajul SMURD sosit la fața locului constatând decesul acestuia.

În urma investigațiilor s-a stabilit că Sorin B. a plecat de la domiciliu în data de 24.05.2021, la ora 07.00, motivând că merge la muncă, fără a reveni. Acesta era cunoscut de către membrii familiei ca fiind consumator de băuturi alcoolice fiind internat pentru dezalcoolizare la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc la începutul lunii mai.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.    

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles