La 16.05.2021, la ora 12.08, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată prin 112 de către Geta B., de 29 de ani, din municipiul Rădăuți, cu privire la faptul că are un conflict cu concubinul său.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, de circa 15 ani, susnumita trăiește în concubinaj cu Petrică Ciocan, de 31 de ani, din municipiul Rădăuți, împreună cu care are șase copii minori, aceștia locuind pe raza municipiului Rădăuți. Din declarația Getei B. a rezultat faptul că, la 16.05.2021, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în imobilul în care locuiește în chirie fără forme legale cu concubinul, între cei doi a izbucnit un conflict în urma căruia a fost lovită cu pumnul.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat că există un risc iminent, însă Geta B. nu dorește emiterea unui ordin de protecţie provizoriu.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.
