La 03.05.2021, în jurul orei 14.00, Constantin C., în vârstă de 53 de ani, din comuna Moldovița, în timp ce conducea autoturismul marca Chevrolet pe DJ 176, din direcția Moldovița către Vama, a acroșat cu partea lateral stânga a autoturismului pietonul Ana H., de 85 de ani, domiciliată în comuna Moldovița, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura.
Ana H. a fost transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, în vederea determinării concentrației de alcool din sânge.
A fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
