La 28.04.2021, în jurul orei 00.40, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, aflată în serviciul de patrulare pe raza municipiului, a observat cum din parcarea stației peco „Lukoil”, s-a pus în mișcare un autoturism marca Alfa Romeo, autoturism ce prezenta avarii în partea din față.
Pentru verificarea avariilor existente și a documentelor eliberate în acest sens, s-a procedat la oprirea autovehiculului în cauză folosind semnalele luminoase și acustice ale autospecialei de poliție, conducătorul autoturismului continuându-și deplasarea pe strada Pictor Grigorescu pe direcția strada 1 Mai spre strada Putnei. Acesta a încercat să oprească autoturismul pe partea dreaptă, pe strada Pictor Grigorescu, , unde a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere al rețelei electrice. Șoferul autoturismului a coborât din autoturism și a început să alerge pentru a părăsi zona. S-a procedat la urmărirea pedestră a acestuia pe o distanță aproximativă de 300 – 400 de metri, unde a fost reținut pe strada Hanului, imobilizat și încătușat, asupra sa fiind găsite un telefon mobil și o cheie de autoturism inscripționată cu logo-ul „Alfa Romeo”.
În autoturism se mai afla o persoană de sex masculin, pasager în partea față dreapta, care a fugit fără a fi identificat.
Conducătorul autoturismului marca Alfa Romeo a fost condus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, unde a fost identificat în persoana lui Aristotel Farcaș, de 29 de ani, din comuna Horodnic de Sus. Întrucât emana halenă alcoolică, s-a încercat testarea acestuia cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. Conform verificărilor din bazele de date specifice, Aristotel Farcaș nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde, în prezența medicului de gardă, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Aristotel Farcaș a fost sancționat conform Lg. 55/20 cu suma de 500 lei, întrucât nu deținea declarație care să explice prezența s-a pe drumul public după ora 22.00.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore. Aristotel Farcaș a fost introdus în CRAP al IPJ Suceava.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei”.
