La 24.04.2021, la ora 08.00, o mașină a intrat într-un cap de pod, în localitatea Dumbrăveni, cu o singură persoană implicată. În urma impactului, a izbucnit un incendiu la autoturism. Intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere, una pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.
Evenimentul s-a produs pe raza comunei Dumbrăveni, drumul spre Verești.
La sosirea pompierilor, autoturismul nu mai ardea. Șoferul a fost preluat de către echipajul SMURD TIM, care îi acorda îngrijiri medicale.
Victima, o femeie în vârstă de 43 de ani, a fost transportată la spital.







