La 01.04.2021, la ora 15.43, Poliția orașului Frasin a fost sesizată prin 112 de către Mihai A., localnic, cu privire la faptul că concubina sa, Alina B., a provocat scandal, iar el a lovit-o.
Din cercetări s-a stabilit că, în jurul orei 15.15, Mihai A., de 36 ani, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict spontan a lovit-o cu palma și pumnul în zona capului pe concubina sa de 35 ani.
Alina B. prezenta urme de violență.
Având în vedere cele sesizate a fost întocmit formularul de evaluare a riscului iminent asupra vieții și integrități victimei, ocazie cu care s-a stabilit că există risc iminent, constatare rezultată în urma verificărilor efectuate și a solicitării persoanei vătămate.
În urma celor constatate a fost emis un ordin de protecție provizoriu în care s-a dispus ca, începând cu 01.04.2021 pe o perioadă de 5 zile, agresorul să respecte următoarele măsuri de protecție: să păstreze o distanță minimă de 15 metri față de victima agresiunii.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violența în familie”.
