La 24.03.2021, la ora 11.33, Postul de Poliție Valea Moldovei a fost sesizat de către Dorin B., din satul Valea Moldovei, comuna Valea Moldovei, cu privire la faptul că la ferma sa a avut loc un accident de muncă.
Dorel P., din comuna Valea Moldovei, este angajat la SC Botezat Lemn SRL cu sediul în comuna Valea Moldovei, care efectuează activități de creșterea animalelor. În jurul orelor 11.20, în timp ce efectua activități specifice locului de muncă, Dorel P. s-a împiedicat și a căzut. În urma impactului, susnumitul a suferit leziuni la nivelul capului, iar mai apoi s-a ridicat și l-a anunțat pe Dorin B., în calitate de administrator, despre evenimentul petrecut.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de ambulanță din cadrul Spitalului orășenesc Gura Humorului, care a constatat faptul că un prim diagnostic este „plagă occipitală” și au procedat la transportarea lui Dorel P. la Spitalul orășenesc Gura Humorului, pentru investigații mai amănunțite.
Despre producerea evenimentului urmează a fi sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
