Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO O piață agroalimentară la standarde europene va fi construită în comuna Mălini: „Banii sunt din bugetul Primăriei”

Administraţia publică locală a comunei Mălini vrea să vină în sprijinul comercianţilor de produse alimentare din zonă şi să înfiinţeze o piaţă agroalimentară la standarde europene, locație care va ridica standardele de viață ale locuitorilor din zonă, atât ale comercianților cât și ale cumpărătorilor. În acest sens, primarul Petru Nistor a realizat un proiect foarte bine pus la punct și în curând speră că va putea demara lucrările. Amenajarea unei pieți agroalimentare în comuna Mălini se va face cu fonduri de la bugetul local.

„Vom începe lucrările în această primăvară iar termenul de finalizare este de doi ani. Banii sunt din bugetul Primăriei”, a menționat primarul comunei Mălini, Petru Nistor. 

Piața va fi amplasată pe terenul în care a funcționat dispensarul sanitar veterinar, situat pe strada Principală, numărul 1.029. Piața va ocupa o suprafață de 2.369 de metri pătrați, activitatea urmând să se desfășoare în două clădiri separate. Va fi o clădire acoperită, închisă, cu o suprafață de 245 de metri pătrați, cu spații separate pentru comercializarea cărnii, a produselor lactate, a peștelui, a legumelor și a fructelor. În această zonă va fi amplasat și un birou în care își va desfășura activitatea un dispensar sanitar veterinar, pentru siguranța alimentelor.

Alți 170 de metri pătrați sunt destinați unei zone de piață deschisă, cu tarabe acoperite, zonă care va fi folosită primăvara, vara și toamna.  Pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați va fi amenajată o parcare iar aproape 1.000 de metri pătrați sunt destinați zonelor pietonale și spațiului verde. În proiect este prevăzută și o zonă de 30 de metri pătrați, unde vor fi depozitate deșeurile. Regimul de înălțime al clădirilor, propus prin proiect, este doar pentru parter.

Piaţa care a existat cândva în Mălini și-a restrâns de ani buni activitatea fiindcă nu corespunde din punct de vedere al condiţiilor ce trebuie respectate. Se mai adună comercianții de animale și cereale în zilele de sâmbătă, după cum povestesc oamenii din zonă. Aşa se face că producătorii din comună nu au unde să-şi vândă marfa. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât turiştii care frecventează zona pe perioada concediilor sunt din ce în ce mai interesaţi de produsele tradiţionale.

Piaţa care se doreşte a fi înfiinţată va satisface pe deplin cerinţele cumpărătorilor, dar şi standardele impuse de Uniunea Europeană. Piaţa va fi una permanentă, așa încât turiştii din staţiune vor avea posibilitatea de a cumpăra în fiecare zi ouă proaspete, slănină, dar şi produse lactate.

Reamintim că Guvernul României a adoptat, vineri, o hotărâre prin care a declarat cinci localități din țară stațiuni turistice de interes local. Între cele cinci destinații turistice sunt și două localități din județul Suceava, respectiv comunele Mălini și Frumosu. Atestarea ca stațiune provine de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Localităţile atestate vor avea astfel şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, ȋn condiţiile ȋn care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca staţiune turistică.

Administrația locală a comunei Mălini este concentrată pe dezvoltarea zonei și atragerea unui număr cât mai mare de turiști, tocmai din acest motiv s-au făcut toate demersurile pentru a obține statutul de stațiune turistică. Reprezentanți ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au verificat la finele anului trecut, investițiile realizate și obiectivele turistice existente, zona de infrastructură, iar în urma acestor verificări s-a acordat titulatura de stațiune turistică de interes local.

Această titulatură este o rampă de lansare importantă pentru proiectele viitoare din comuna Mălini, iar piața agroalimentară este unul dintre acestea. Numărul mare de turiști va contribui la creșterea numărului comercianților care vor vizita piața, număr care va duce la încasări mari pentru producătorii locali care vor avea unde dar și cui vinde produsele bio, produse în gospodăriile proprii.  

Turismul a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultima perioadă, spațiile de cazare din comună fiind la mare căutare. Comuna Mălini a fost una dintre cele mai aglomerate staţiuni turistice montane la nivel naţional în ultimii ani, dacă ne referim la cifrele emise de Ministerul Turismului în ceea ce privește numărul de accese la instalația de teleschi. Pârtia din această comună are o lungime de 830 de metri, iar planurile administrației locale reprezentate de primarul Petru Nistor, sunt atragerea unui număr mare de turiști și în restul anului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles