Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Două incendii pornite de la coșurile de fum au produs pagube însemnate în două gospodării din Suceava și Frătăuții Vechi

La 15.03.2021, la ora 00.27, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Suceava.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul unei case bătrânești, cu învelitoare din carton asfaltat și azbociment, cu pericol de propagare la întreaga construcție și la o altă locuință, aflată în aceeași curte, în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat la ora 01.45.

A ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 mp și s-au deteriorat planșeul, pereții și pardoseala locuinței.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției și cea de-a doua locuință din curte, cu bunurile aferente.

La 15.03.2021, la ora 00.39, militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații  de Urgență ale comunelor Frătăuții Vechi și Frătăuții Noi, au intervenit cu 7 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, din localitatea Frătăuții Vechi.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție, la anexele gospodărești și la locuințele învecinate.

Incendiul a fost lichidat la ora 02.15.

Au ars acoperișul casei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, materiale textile depozitate în pod și obiecte de mobilier. S-au degradat tavanul casei, învelitoarea din tablă a acoperișului, aparate electrocasnice, obiecte de mobilier și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum necurățat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, anexele gospodărești și locuințele învecinate.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles