Deputatul AUR de Suceava, Petru Gabriel Negrea, a susținut, în plenul Camerei Deputaților, o declarație politică prin care a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă antreprenorii români și a subliniat necesitatea reducerii birocrației, a stabilității fiscale și a unui parteneriat real între stat și mediul de afaceri.
În cadrul declarației politice, parlamentarul a evidențiat rolul esențial al antreprenorilor în dezvoltarea economiei naționale, în crearea locurilor de muncă și în susținerea comunităților locale, subliniind că aceștia au nevoie de respect, stabilitate și predictibilitate, nu de noi poveri fiscale.
„Vorbesc din propria experiență, ca om care a muncit ani de zile în mediul privat, care a plătit salarii, taxe, impozite și credite bancare. Știu ce înseamnă să te trezești dimineața cu grija angajaților, a facturilor și a obligațiilor către stat. Antreprenorul român nu cere pomeni și nici privilegii. Cere respect, stabilitate fiscală, reguli clare și posibilitatea de a munci cinstit”, a declarat deputatul Petru Gabriel Negrea.
Parlamentarul consideră că statul român trebuie să își schimbe abordarea față de cei care investesc, creează locuri de muncă și își asumă riscuri pentru a dezvolta afaceri, în condițiile în care schimbările fiscale frecvente și obligațiile administrative tot mai numeroase afectează capacitatea întreprinzătorilor de a face investiții și de a-și continua activitatea.
„De prea multe ori, în loc să îi sprijine pe cei care muncesc și contribuie la economia acestei țări, statul îi împovărează cu birocrație, taxe și reguli care se schimbă permanent. Nu putem vorbi despre dezvoltare economică fără să oferim antreprenorilor stabilitate și încredere în viitor. Acești oameni trebuie sprijiniți, nu descurajați!”, a subliniat parlamentarul sucevean.
Antreprenorii din Suceava contribuie la dezvoltarea comunităților locale
Deputatul AUR a evidențiat contribuția întreprinzătorilor din județul Suceava, în special a celor care activează în turism, agricultură, comerț și servicii, domenii importante pentru economia locală.
În opinia sa, acești oameni trebuie încurajați să își continue activitatea, să investească și să dezvolte noi oportunități pentru comunitățile din care fac parte.
„În spatele fiecărei firme se află un om, o familie, angajați și ani întregi de muncă și sacrificii. Antreprenorii își asumă responsabilități, plătesc salarii, contribuie la buget și oferă stabilitate multor familii. Când o afacere întâmpină dificultăți, consecințele nu se răsfrâng doar asupra celui care a construit-o, ci și asupra angajaților și comunității din care face parte”, a transmis Petru Gabriel Negrea.
Statul trebuie să fie partenerul mediului de afaceri, nu adversarul acestuia
În declarația politică susținută în plenul Camerei Deputaților, parlamentarul a pledat pentru reducerea birocrației, asigurarea predictibilității fiscale și consultarea reală a reprezentanților mediului de afaceri înaintea adoptării unor măsuri cu impact asupra activității economice.
„Mesajul meu către Guvern și către instituțiile statului este unul clar: haideți să fim parteneri, nu adversari! Haideți să construim împreună, nu să ne punem piedici! Să încurajăm munca, investițiile și inițiativa privată, pentru că numai printr-o economie sănătoasă putem asigura dezvoltarea României”, a declarat deputatul AUR.
Totodată, Petru Gabriel Negrea a evidențiat legătura directă dintre dezvoltarea mediului privat și buna funcționare a întregii societăți, subliniind importanța respectului și a colaborării dintre sectorul privat și cel public.
„Nu trebuie să uităm că, prin activitatea antreprenorilor și prin munca angajaților din mediul privat, sunt generate venituri importante la bugetul de stat. Din taxele și impozitele colectate sunt finanțate serviciile publice, investițiile și inclusiv salariile celor care lucrează în instituțiile statului. Mediul privat și sectorul public nu trebuie privite ca două tabere opuse, ci ca două componente esențiale ale societății, care se completează și au nevoie una de cealaltă. Tocmai de aceea, sprijinirea antreprenorilor înseamnă, în cele din urmă, sprijinirea întregii societăți”, a precizat parlamentarul.
Deputatul AUR de Suceava consideră că România are nevoie de politici economice responsabile, care să încurajeze inițiativa privată, să stimuleze investițiile și să ofere stabilitate celor care contribuie la dezvoltarea țării.
În încheiere, parlamentarul a reiterat importanța unui parteneriat real între stat și mediul de afaceri, bazat pe respect reciproc, responsabilitate și încredere.
„Fără antreprenori nu avem locuri de muncă, fără locuri de muncă nu avem venituri la buget, iar fără o economie sănătoasă nu putem construi o Românie puternică. Antreprenorul român nu trebuie pedepsit pentru că muncește, ci respectat pentru ceea ce construiește! Statul trebuie să fie partenerul celor care dezvoltă economia României, nu o piedică în calea lor!”, a încheiat deputatul Petru Negrea.
