Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Peste 300 de copii din patru comune au alergat sâmbătă la Crosul Luca Arbore, iar la final părinții au avut propria cursă

Peste 300 de copii au participat sâmbătă la cea de-a treia ediție a Crosului Luca Arbore, competiție organizată de Primăria comunei Arbore în parteneriat cu GAL Sucevița Putna. Alături de elevii din Arbore au alergat și copii veniți din Marginea, Poieni-Solca și Burla.

Toți participanții au primit dulciuri, medalii și diplome, iar primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă, atât la fete, cât și la băieți, au primit în plus cupe și premii în bani oferite de GAL Sucevița Putna.

Ziua s-a încheiat cu o cursă specială a părinților. Primarul Dan Tiperciuc le-a mulțumit celor prezenți și i-a îndemnat pe copii să facă sport.

Președintele GAL Sucevița Putna, Ioan Iacoban, a spus că este onorat să fie alături de comunitate, acolo unde îi permite timpul, și a felicitat copiii pentru participare.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles