Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Angajatul DIGI care a căzut de pe o scară în timpul unor lucrări la Todirești a murit la spital, deși medicii l-au operat de urgență

Final tragic în cazul bărbatului de 61 de ani, din comuna Șcheia, care a căzut de pe o scară în timpul unor lucrări de montaj a unor echipamente de telecomunicații în satul Todirești. Angajatul companiei DIGI a murit la Spitalul Județean Suceava, în secția ATI, deși medicii l-au operat de urgență.

Accidentul s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 10.00. Dispecerul societății a anunțat la 112 că un angajat a căzut de la înălțime, s-a lovit la cap și este inconștient. Bărbatul lucra la un imobil de pe strada Lutăriei din Todirești, în timpul programului.

Echipajul de ambulanță i-a acordat primul ajutor și l-a transportat la UPU Suceava, unde medicii au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral și stare comatoasă. A rămas internat în stare gravă, iar după operație nu a mai putut fi salvat.

Polițiștii au stabilit că bărbatul, Dorel L., era angajat al societății din 2024. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles