Suceveanul Cristian Hrehorciuc, reprezentantul Direcției Silvice Suceava, a câștigat etapa națională a concursului profesional „Cel mai bun pădurar”, organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA.
Finala a fost una dramatică: Hrehorciuc a obținut 97 de puncte, cu numai 0,25 puncte peste ocupantul locului al doilea, Nelu Ionuț Iamandei, de la Direcția Silvică Buzău, care a adunat 96,75 de puncte. Podiumul a fost completat de Nicolae Ilie, de la Direcția Silvică Prahova, cu 93 de puncte.
Competiția s-a desfășurat în perioada 13–15 octombrie, la București, și a reunit 45 de participanți: câștigătorii etapelor organizate la nivelul direcțiilor silvice, un reprezentant al INCDS „Marin Drăcea” și trei invitați din Republica Moldova. Concurenții au susținut probe teoretice și practice: recunoașterea speciilor de arbori și arbuști forestieri, a semințelor, a dăunătorilor și a speciilor de vânat, determinarea volumului materialului lemnos și utilizarea sistemului SUMAL 2.0.
Joi, participanții au vizitat Palatul Parlamentului, după care a avut loc festivitatea de premiere, la sediul central al Romsilva.
„Meseria de pădurar nu este o meserie oarecare. Nu se învață doar din cărți și nu se practică din spatele unui birou. Înseamnă să cunoști pădurea, să-i înțelegi viața, să știi fiecare arbore, fiecare drum și fiecare schimbare care se petrece în natură. Înseamnă muncă în orice anotimp, responsabilitate, curaj și, mai ales, dragoste pentru pădure. Pădurarii sunt oamenii care au grijă, zi de zi, de una dintre cele mai importante bogății ale României. Oameni despre care se vorbește prea puțin atunci când își fac bine meseria și care merită mult mai mult respect și recunoaștere”, a spus Silviu Geană, liderul Federației SILVA.
Cristian Hrehorciuc, de la Ocolul Silvic Pătrăuți, câștigase în luna august și etapa județeană a concursului, organizată la sediul Direcției Silvice Suceava. Anul trecut a urcat pe podiumul finalei naționale, pe locul al treilea.
Concursul „Cel mai bun pădurar” are o tradiție de peste 35 de ani în silvicultura românească și evidențiază pregătirea, experiența și responsabilitatea celor care îngrijesc și protejează zilnic pădurile României.
