Un șofer care conducea băut și pasagerul lui, care a amenințat un polițist de frontieră, au fost cercetați penal la Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus. Un al treilea bărbat, care a venit să îi apere, a primit o amendă de 1.000 de lei.
Pe 12 octombrie, în jurul orei 20.40, un autoturism înmatriculat în Ucraina s-a prezentat pe sensul de ieșire din România. La volan era un bărbat de 42 de ani, cu dublă cetățenie, iar pasager era un prieten al lui, de 51 de ani, cetățean ucrainean.
Conducătorul auto emana halenă alcoolică, așa că polițiștii de frontieră au cerut sprijinul unui echipaj al Poliției Orașului Vicovu de Sus. Alcooltestul a arătat 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice și i s-a făcut dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
După aceste verificări, pasagerul a adresat expresii jignitoare și a amenințat un polițist de frontieră. I s-a făcut dosar penal pentru ultraj.
La scurt timp a venit la punct un al treilea bărbat, de 33 de ani, cetățean român din județul Suceava și prieten cu ceilalți doi. Nemulțumit de măsurile luate împotriva prietenilor lui, el a adresat injurii și expresii vulgare polițiștilor. A fost sancționat contravențional cu 1.000 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (Legea nr. 61/1991).
Poliția de Frontieră reamintește că folosirea unui limbaj necorespunzător și conduita inadecvată față de polițiști atrage răspunderea contravențională sau penală, iar conducerea sub influența alcoolului se sancționează ferm.
