Incendiul care a afectat fondul forestier de pe raza localității Marginea a fost declarat lichidat luni dimineață, începând cu ora 08:00. Misiunea de stingere a început vineri dimineață, în zona împădurită administrată de Ocolul Silvic Marginea, și a continuat în zilele următoare pentru eliminarea focarelor ascunse.
Suprafața afectată a fost de aproximativ 15 hectare. Incendiul a fost localizat încă din prima zi, echipele de intervenție reușind să împiedice propagarea flăcărilor spre alte zone împădurite.
La stingerea incendiului au participat pompieri militari, lucrători silvici și membri ai serviciului voluntar pentru situații de urgență. Focul s-a manifestat atât în subteran și la nivelul litierei, cât și la coronamentul unor arbori.
Intervenția a fost îngreunată de stratul gros de litieră, de peste 30-40 de centimetri, în care arderea a continuat în subteran. Turba din componența acestui strat a alimentat și întreținut focarele ascunse, chiar și după ce incendiul a fost localizat.
Pentru stingerea acestora, pompierii au folosit dispozitive specifice de intervenție, răscolind și inundând cu apă suprafețele fumegânde. Duminică, echipele se aflau în a treia zi de intervenții pentru lichidarea focarelor, iar luni dimineață incendiul a fost declarat lichidat.
În informarea de duminică nu erau înregistrate victime.
