Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Bătaie pentru o uliță, la Fundu Moldovei. Un bărbat de 34 de ani a fost reținut după ce și-a strâns de gât un vecin și i-a spart telefonul când încerca să sune la 112

Polițiștii suceveni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pe numele lui Marian Ursu, un bărbat din comuna Fundu Moldovei, acuzat de lovire sau alte violențe și distrugere, în urma unui conflict sângeros izbucnit din cauza unui teren.

Incidentul s-a petrecut pe 23 septembrie 2026, în jurul orei 17.00, pe o pășune din satul Botușel, comună Fundu Moldovei. Terenul aparține mamei suspectului, iar scandalul a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri privind o servitute de trecere, între frații Ioan Ursu și Marian Ursu, pe de o parte, și un alt localnic, Valerian H..

În timpul altercației, Marian Ursu l-a trântit la pământ pe vecinul său, după care l-a strâns de gât și l-a lovit repetat cu pumnii în zona capului. În momentul în care victima a încercat să scoată telefonul mobil din buzunar pentru a cere sprijin prin numărul de urgență 112, agresorul i-a smuls aparatul din mână și l-a aruncat cu violență într-un gard, distrugându-l.

Bărbatul bătut a reușit să ajungă la sediul Secției 11 Poliție Rurală, unde a cerut ajutorul unui trecător pentru a apela 112. Deși prezenta leziuni, victima a refuzat inițial îngrijirile medicale la fața locului, fiind informată despre procedura de obținere a unui certificat medico-legal. De asemenea, bărbatul a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu de către polițiști, însă a primit formularul pentru a solicita emiterea unui ordin de protecție direct în instanță și a depus plângere penală împotriva agresorului.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că suspectul Marian Ursu figurează cu antecedente și mențiuni operative în cazierul judiciar privind infracțiuni la regimul rutier. Ca urmare a administrării probatoriului, organele de cercetare penală au dispus ordonanță de reținere pe numele acestuia, bărbatul fiind introdus în arestul poliției.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles