Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Deputatul Petru Negrea: „Tragedia de la Fălticeni arată o realitate dură. Trebuie să ajungem la acești copii înainte să ajungă poliția la ei”

Tragicul eveniment petrecut recent la Fălticeni, în urma căruia un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața, iar mai mulți minori sunt cercetați de organele de anchetă, a provocat o profundă îngrijorare la nivelul comunității locale. Deputatul AUR de Suceava, Petru Negrea, a reacționat public față de această dramă, punctând necesitatea urgentă ca autoritățile și societatea civilă să intervină preventiv în rândul tinerilor expuși fenomenelor de violență și consum de substanțe interzise.

Parlamentarul sucevean a subliniat că, dincolo de ancheta penală desfășurată de organele de justiție pentru stabilirea vinovățiilor, este imperativ ca instituțiile statului, școala și familia să identifice din timp semnalele de alarmă. Petru Negrea a anunțat că va demara interpelări și acțiuni legislative pentru modificarea cadrului normativ privind prevenția delincvenței juvenile și protecția minorilor aflați în grupuri de risc.

Referitor la incidentul de la Fălticeni și la măsurile de prevenție necesare, deputatul Petru Gabriel Negrea a declarat: „Cazul tragic de la Fălticeni, în care un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața, iar minori sunt cercetați, m-a cutremurat. Justiția trebuie să stabilească responsabilitatea fiecăruia. Eu, ca deputat, am însă datoria să mă întreb ce putem schimba pentru ca asemenea tragedii să fie prevenite. Cum ajunge un copil de 15 sau 17 ani să fie implicat într-o faptă de o asemenea violență? Unde sunt familia, școala și instituțiile atunci când apar primele semnale de alarmă? Nu putem ignora violența, consumul de alcool și droguri în rândul unor minori și anturajele periculoase. Și nu putem interveni doar după tragedie. Voi cere instituțiilor responsabile răspunsuri clare: cine identifică acești copii, cine intervine și ce trebuie schimbat în legislație pentru ca intervenția să se producă la timp? Nu vreau încă o strategie rămasă într-un sertar. Trebuie să ajungem la acești copii înainte să ajungă poliția la ei. Pentru că după ce un om moare și un adolescent ajunge în arest, este deja prea târziu”.

Petru Gabriel Negrea a concluzionat că va urmări cu atenție răspunsurile autorităților și va propune măsuri concrete la nivel parlamentar pentru ca programele de asistență socială și consiliere școlară să devină cu adevărat funcționale în tot județul Suceava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles