Un accident rutier soldat cu rănirea unui copil s-a petrecut miercuri după-amiază, 2 septembrie 2026, pe raza comunei Horodnic de Sus.
Incidentul a avut loc în jurul orei 13.55, pe drumul național DN 2E. Vasile J. conducea un autoturism Mercedes dinspre comuna Marginea către Voitinel, moment în care pe carosabil a apărut un pieton. Este vorba despre Andrei Ș., un băiat în vârstă de 9 ani, din comună, care s-a angajat în traversarea drumului de la stânga spre dreapta sensului de mers al mașinii, prin loc nepermis și fără să se asigure.
Șoferul nu a mai putut evita impactul și l-a acroșat pe minor.
În urma coliziunii, copilul a suferit leziuni corporale și a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Medicii i-au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, minorul rămânând sub observație, înregistrat ca rănit ușor.
Șoferul Vasile J. a fost testat de polițiști cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, iar verificările au arătat că acesta posedă permis de conducere valabil.
Polițiștii au deschis un dosar de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
