Primarul suspendat al comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, poate răsufla ușurat după ce Tribunalul Suceava a respins definitiv, miercuri, 26 august 2026, contestația formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Decizia menține hotărârea primei instanțe, care a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.
Hotărârea magistraților vine într-un moment critic pentru edil. Pe lângă posibilitatea de a fi cercetat în stare de libertate și de a-și relua activitatea la primărie, Reziuc risca să își piardă mandatul de primar, întrucât se împlineau 6 luni consecutive de privare de libertate.
Radu Reziuc a fost trimis în judecată de procurori sub acuzațiile de violență în familie, lovire sau alte violențe și două infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. Faptele ar fi avut loc în noaptea de 29 ianuarie 2026, pe fondul unui conflict izbucnit între edil și partenera sa de viață, Alina Stanciu.
Conform rechizitoriului, primarul este acuzat că le-a sechestrat o noapte întreagă pe concubina sa și pe fiica acesteia. Procurorii arată că, în jurul orei 01.30, în interiorul locuinței din Mitocu Dragomirnei, edilul le-a aplicat celor două femei lovituri repetate cu pumnii și picioarele. Fiica partenerei sale ar fi fost lovită în zona capului și cu un pistol, armă cu potențial letal. Victimele au necesitat între 5 și 9 zile de îngrijiri medicale și au fost împiedicate să părăsească imobilul până dimineața la ora 07.00.
Expertiza poligraf realizată pe parcursul anchetei a confirmat veridicitatea celor declarate de mamă și fiică privind violențele și sechestrarea. Arma reclamată nu a fost găsită de anchetatori, deși pentru căutări a fost secat inclusiv iazul din curtea gospodăriei, cu sprijinul cadrelor ISU Suceava.
Până la pronunțarea unei sentințe definitive a instanței de judecată, Radu Reziuc beneficiază de prezumția de nevinovăție.
