Tipografie Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Tragedie pe un șantier din Siret. Doi muncitori au murit intoxicați într-un decantor al unei stații de pompare a apelor uzate

O intervenție de mentenanță s-a transformat într-o adevărată tragedie în dimineața zilei de marți, 11 august 2026, pe strada Basarabiei din orașul Siret. Doi bărbați au își pierdut viața după ce s-au intoxicat în interiorul unui decantor aflat la Stația de Pompare a Apelor Uzate 5.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret au fost alertați prin numărul unic de urgență 112 la ora 10.26. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în jurul orei 08.30, Andrei H., în vârstă de 30 de ani, din comuna Dumbrăveni, și Marian C., în vârstă de 48 de ani, din comuna Vlădeni, județul Botoșani, ambii angajați ai societății SC „ADALDE” SRL Dumbrăveni, executau lucrări de mentenanță în incinta stației.

În timp ce cei doi lucrători se aflau în interiorul decantorului, un martor din zonă a auzit strigăte disperate de ajutor. Simțind totodată un miros înțepător și puternic de gaz emanat din bazin, martorul a cerut unei alte persoane să apeleze de urgență serviciul 112.

La locul accidentului au intervenit de îndată echipaje din cadrul ISU Suceava și cadre medicale. Pompierii au extras cele două victime din bazinul decantor, iar echipele de prim-ajutor au aplicat manevre de resuscitare. Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar, fiind declarat decesul ambilor bărbați. Trupule neînsuflețite au fost preluate și transportate la Serviciul de Medicină Legală Rădăuți pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a decesului.

Oamenii legii au informat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava cu privire la producerea acestui grav accident de muncă.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a responsabilităților legale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles