Tipografie Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un motociclist fără permis, care conducea o motocicletă cu numere false, a murit la 20 de ani după ce a fost implicat într-un accident la ieșirea din Suceava spre Plopeni

În cursul acestei zile, in jurul orei 15.30, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată cu privire la un accident rutier între un autoturism și o motocicletă.

Din primele verificări, s-a constatat că un tânăr de 20 de ani din localitatea Plopeni, oraș Salcea, a condus autoturismul pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava, din directia Salcea catre cartier Burdujeni, a efectuat viraj stânga fără a se asigura suficient la schimbarea direcției de mers, moment în care a intrat în impact cu autoturismul condus de către un bărbat de 23 ani din municipiul Suceava, care se deplasa pe aceeași direcție și era in depășirea mai multor vehicule.

În urma incidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului, care a fost transportat la unitate medicală. Din păcate, in jurul orei 21.30, Spitalul Județean Suceava a informat IPJ Suceava cu privire la decesul motociclistului. Acesta nu a putut fi testat la momentul accidentului cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că motociclistul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei, iar motocicleta era neînmatriculată, având montat un număr fals.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea in circulație a unui vehicul neînmatriculat sau cu număr fals.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles