Fostul viceprimar al municipiului Suceava, actualul consilier local PNL Lucian Harșovschi, lansează un atac dur la adresa actualei conduceri a primăriei, acuzând-o de incompetență administrativă, lipsă de viziune și responsabilă de pierderea unei finanțări guvernamentale de aproape 10 milioane de euro. Într-o declarație publică, Harșovschi demontează retorica actualei administrații, conform căreia în trecut nu s-ar fi făcut nimic, și oferă ca exemplu concret blocarea proiectului Rutei Ocolitoare 2 a municipiului Suceava.
Conform consilierului liberal, majoritatea proiectelor pe care actuala echipă de la conducerea primăriei le inaugurează sau le implementează în prezent sunt, în realitate, proiecte gândite, finanțate și pregătite de fosta administrație. Harșovschi își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că investiții majore pentru dezvoltarea orașului sunt în prezent amânate sau abandonate complet din cauza lipsei de implicare.
Cel mai elocvent exemplu adus în discuție este proiectul Rutei Ocolitoare 2, o arteră vitală concepută pentru a asigura legătura municipiului Suceava cu viitoarea rută expres Suceava–Botoșani și cu Autostrada A7. Proiectul dispunea deja de o finanțare aprobată de 43 de milioane de lei prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și includea construcția unui viaduct peste calea ferată în zona Termica, contractul de proiectare și execuție fiind deja atribuit unui constructor.
Blocajul a intervenit în etapa de proiectare, când constructorul a propus o optimizare tehnică ce presupunea modificarea amprentei la sol a viaductului și reconfigurarea unui sens giratoriu, valoarea totală a investiției rămânând neschimbată, la 78 de milioane de lei. Pentru ca aceste modificări tehnice să fie aprobate de ministerul de resort, modificările trebuiau susținute oficial la București de către reprezentanții Primăriei Suceava. Cu toate acestea, municipalitatea nu a demarat demersurile, invocând lipsa unei sume suplimentare de aproximativ 2 milioane de lei (circa 400.000 de euro) necesară pentru exproprieri.
Lucian Harșovschi atrage atenția că această pasivitate administrativă are consecințe financiare severe pentru comunitate. Din cauza neasumării proiectului, Suceava pierde definitiv finanțarea nerambursabilă de aproape 10 milioane de euro de la Guvernul României, în timp ce serviciile de proiectare deja efectuate vor trebui achitate integral din bugetul local, adică din taxele plătite de suceveni. Fostul viceprimar a catalogat decizia de a renunța la fonduri guvernamentale masive pentru o sumă minoră de exproprieri drept o dovadă clară de iresponsabilitate, taxând totodată intențiile actualei administrații de a majora taxele și impozitele locale în detrimentul cetățenilor.
