Un tânăr care conducea un moped fără a deține permis de conducere a fost rănit într-un accident rutier produs sâmbătă, 20 iunie 2026, în localitatea Dolheștii Mari.
Potrivit datelor anchetei, în jurul orei 13.50, Claudiu P. conducea un autoturism BMW pe strada Olăreni, din direcția centrului localității către cimitir. În timpul efectuării manevrei de mers înapoi, șoferul nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu un moped Aprilia, condus de Sebastian A., care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, conducătorul mopedului a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni. Medicii au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral ușor fără pierderea cunoștinței și traumatism la nivelul călcâiului stâng.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că Sebastian A. nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
