Un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna Vama a fost tras pe dreapta de un echipaj mixt în timp ce rula pe străzile din municipiul Câmpulung Moldovenesc, deși avea permisul anulat de mai bine de șapte ani, tot din cauza problemelor cu băutura. Nici de această dată suceveanul nu a fost mai prudent, fiind depistat la volan într-o stare avansată de ebrietate.
Întregul incident s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, 25 mai 2026, în jurul orei 03.15. Un echipaj format dintr-un polițist de la Compartimentul Rutier, un agent de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc și un jandarm, aflat în misiune de patrulare, a oprit pentru control un autoturism marca Renault Megane care se deplasa pe strada Calea Bucovinei.
La volanul mașinii se afla un bărbat singur, identificat pe baza cărții de identitate și a documentelor mașinii în persoana lui Petrică Tudorean, de 38 de ani, din comuna Vama. În momentul în care oamenii legii i-au solicitat permisul de conducere, bărbatul a recunoscut deschis că nu deține un astfel de document deoarece i-a fost anulat în trecut. Verificările ulterioare efectuate rapid în bazele de date ale Poliției Române au confirmat spusele șoferului. Acesta figura cu dreptul de a conduce anulat ca urmare a unei condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă comisă pe 20 martie 2019.
Pentru că recidivistul emana o puternică halenă alcoolică în timpul discuțiilor, forțele de ordine i-au solicitat să efectueze o testare alcoolscopică. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere valoarea înregistrată, șoferul a fost condus de urgență la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Acolo, după ce și-a dat consimțământul în scris, cadrele medicale i-au recoltat două probe biologice de sânge, la interval de o oră una de cealaltă, procedură obligatorie pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, iar investigațiile sunt continuate de lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, bărbatul urmând să răspundă din nou în fața legii pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.
