Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, s-a ales cu un nou dosar penal și o amendă uriașă de peste 4.000 de lei după ce a fost oprit în trafic de polițiști pe o stradă din municipiul Suceava. Suceveanul a fost depistat la volanul unei mașini cu inspecția tehnică periodică expirată, deși avea permisul retras din motive medicale și fusese prins de oameni legii cu aceeași abatere în urmă cu doar o lună.
Incidentul a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 11.00, când o patrulă de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Suceava se afla în misiune pe strada Narciselor. În proximitatea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, polițiștii au observat un autoturism Volkswagen care se deplasa spre Bulevardul George Enescu. În urma unei verificări rapide în baza de date prin intermediul aplicației E-DAC, agenții au obținut indicii că vehiculul figura cu inspecția tehnică expirată, motiv pentru care au interceptat și oprit regulamentar mașina.
La volanul autoturismului a fost identificat Didel C., de 33 de ani. În momentul controlului, bărbatul a pus la dispoziția polițiștilor certificatul de înmatriculare al mașinii și polița de asigurare auto obligatorie RCA valabilă, însă a declarat că nu are asupra sa cartea de identitate și nici permisul de conducere. Din documentele mașinii a reieșit clar că inspecția tehnică periodică (ITP) era expirată încă din data de 21 martie 2026.
Neregulile majore au ieșit la iveală în momentul în care polițiștii au efectuat verificări amănunțite în bazele de date ale Poliției Române. Aplicația E-DAC a indicat faptul că Didel C. figurează cu starea permisului de conducere ca fiind „Retras Medical”. Fiind întrebat de către agenți despre documentul de conducere, bărbatul a recunoscut că permisul i-a fost reținut de către lucrătorii Poliției Municipiului Fălticeni la data de 1 aprilie 2026, tot după ce fusese prins la volan în aceeași situație ilegală.
Polițiștii au procedat la testarea șoferului cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.
Pentru abaterile constatate, pe numele suceveanului a fost întocmit un proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având permisul retras. În paralel, pentru că a circulat cu mașina fără ITP valabil, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor Ordonanței de Urgență 195/2002 cu o amendă în valoare totală de 4.050 de lei.
